FIȘA DE LUCRU NR. 1

Povestea Marichkăi

Marichka este o fată tânără și frumoasă din Ucraina. A terminat universitatea și a început să lucreze într-o bancă. Nu a putut suporta atitudinea arogantă a managerilor față de angajați și principiile nedrepte de lucru față de clienți. A decis să își încerce norocul într-o țară mai democratică, scandinavă și a semnat un contract pentru a lucra ca și chelneriță în Danemarca.

Noul angajator a întâlnit-o în Danemarca, i-a luat pașaportul și a închis-o într-o clădire împreună cu alți lucrători imigranți. S-a dovedit a fi un loc de muncă ilegală și toată lumea era tratată ca un sclav acolo. Bărbați sau femei, toți au trebuit să lucreze non-stop ca muncitori în construcții până au terminat construirea cafenelei și apoi au trebuit să lucreze ca și chelneri și curățători. Fără bani, doar mâncare, fără posibilități de ieșire, fără pașaport, fără internet, contacte rare cu rudele numai sub supravegherea angajatorului. După multe luni de viață grea, într-o noapte riscând imens, Marichka și-a furat propriul pașaport și a reușit să scape.

Când a văzut luminile orașului uimitor, s-a îndrăgostit de el. A decis să rămână acolo. Cu toate acestea, singura opțiune pentru ea a fost să lucreze ilegal ca femeie de serviciu. Era un oraș scump și trebuia să muncească din greu pentru a supraviețui acolo. Se trezea dimineața devreme, muncea toată ziua, dar când se întorcea acasă de la casele pe care numai ce le curățase, vedea luminile și iubea acele scurte momente de libertate.

De fapt, Marichka se ascundea în timpul zilei, ca să nu se întoarcă în mâinile sclaviei. Dar pas cu pas, a decis să iasă din casă. A început Euromaidan-ul și nu putea să păstreze tăcerea. Acolo, a întâlnit oameni din comunitatea ucraineană. Împreună au participat la manifestații și au organizat acțiuni de susținere a conaționalilor lor din Ucraina. A urmat și cursuri de limba daneză. Acolo a văzut un anunț despre un loc liber pentru a merge într-un proiect în Italia. A mers pentru interviu la organizație și acolo a cunoscut asistentul social - o fată tânără pe nume Kadri. Marichka a fost acceptată pentru călătorie: mai avea încă viza Schengen și a făcut o impresie bună. Marichka s-a simțit extrem de norocoasă. Putea vedea lumea, putea mânca mâncare bună, gratis, putea întâlni oameni noi, putea fi tratată la fel ca și alții, își putea dezvolta mult încrederea în sine și se putea bucura de libertate și pace.

Lui Marichka îi plăcea acest sentiment de euforie. De îndată ce s-a întors în Danemarca, a aplicat pentru un alt proiect, în Franța. Ocazional, Kadri, asistentul social mergea și ea în astfel de călătorii. Au avut locuri una lângă celalaltă în avion, au început să vorbească și au realizat imediat, că erau suflete pereche. Au devenit prietene apropiate și și-au povestit viața una celeilalte. Când s-au întors din călătorie, Marichka a prezentat-o pe Kadri prietenilor ei. Cum Kadri era estoniancă, dar avea și câteva rădăcini ucrainene, ea s-a implicat foarte mult în activitățile lor umanitare. Kadri și-a făcut prieteni noi și s-a îndrăgostit foarte mult de Ucraina. Din păcate, viza lui Marichka a expirat și a trebuit să se întoarcă în Ucraina.

Înapoi în Ucraina, Marichka nu putea să rămână în tăcere. Ea a cooperat cu comunitatea ucraineană din Danemarca, a strâns ajutor umanitar și a acționat de mai multe ori, pentru a aduce ajutor și sprijin soldaților. De asemenea, a scris mai multe articole despre viețile și destinele soldaților.

De asemenea, Marichka a păstrat contactul cu Kadri. Kadri a plecat, la rândul său, în Estonia pentru a-și vizita părinții. Deseori, ea a menționat despre noua ei prietenă familiei și despre cât de inspirată a devenit de povestea și caracterul acesteia. Odată, Kadri și părinții ei au discutat împreună pe Skype, iar tatăl ei a glumit că mama sa a încercat să vorbească ucrainiană, folosindu-și cunoștințele de bază din copilărie.

După vizita în Estonia, întoarsă în Danemarca, într-o seară, Kadri a vorbit pe Skype cu fratele ei mai mare, Marko. Deodată, el a întrebat-o despre Marichka. El a înțeles că viața și oportunitățile de muncă erau foarte limitate pentru tânăra din Ucraina în situația actuală, a devenit interesat de ea și a sugerat să o ajute cu viza Schengen, întrucât o putea invita să lucreze în compania sa din Estonia. Pentru a doua zi, Marko și Marichka au programat o întâlnire pe Skype și din acea zi au vorbit zilnic, îndrăgostindu-se unul de celălalt imediat.

Marko a invitat-o pe Marichka să vină în țara sa. Ea a pregătit actele și a plecat la Kyev pentru a lua zborul. Ea a fost însă oprită la controlul pașaportului și i s-a spus că are o datorie de achitat în Ucraina și nu are voie să părăsească țara. Atât Marko cât și Marichka au trecut printr-o depresie profundă timp de câteva săptămâni. Ea a trecut printr-o lungă procedură de a dovedi că nu are nici o datorie până când a putut zbura în cele din urmă în Estonia.

Ea a zburat în Estonia și au început să locuiască împreună: în secret, deoarece părinții lui Marko erau foarte conservatori. Ei nu ar crede niciodată într-o astfel de poveste de dragoste, ar fi bănuitori cu privire la diferența de vârstă dintre ei etc. Cum Marko lucra împreună cu tatăl său, într-o zi i-a povestit acestuia despre Marichka. Deși foarte conservator, tatăl lui Marko a fost întotdeauna de partea copiilor - el a fost aliatul copiilor săi. El l-a ajutat pe Marko să ascundă situația pentru o perioadă timp și să menționeze treptat vestea soției sale, astfel încât ea să accepte.

Într-o zi, Marichka s-a dus în Ucraina pentru a se ocupa de câteva documente. Era ziua de naștere a lui Marko. Pe lângă Marko, Marichka a vrut să o felicite și pe mama acestuia. Astfel, a sunat-o pe Skype. Atunci, mama lui Marko i-a văzut poza de profil unde purta haine militare. Mama a căutat informații pe Internet și a găsit articole și fotografii realizate de Marichka. S-a înfuriat.

Din cauza originilor etnice, mama și tatăl lui Marko au fost întotdeauna priviți ca „străini” sau non-cetățeni în Estonia. Nu au putut dovedi că au suficientă experiență de muncă în această țară, dar au putut dovedi că o au în Uniunea Sovietică. Așadar, ar fi putut solicita cetățenia rusă pentru a primi pensie din Rusia. Ei și Marko (în apartamente separate, dar în același oraș) locuiau într-o zonă unde se vorbea limbă rusă, unde toată lumea urmărea doar televiziunea rusă și propaganda avea un rol imens. În aceste condiții, mama a descoperit informațiile despre Marichka și și-a întors soțul de partea sa.

A țipat la copii. A spus că Kadri a adus un inamic în sânul familiei - o persoană care îi ajută pe alții să ucidă. Voia ca Kadri să renunțe la locul ei de munca dacă întâlnea astfel de oameni acolo. Voia ca fiica sa să renunțe imediat la orice contact cu prietenii ei ucraineni. Ea i-a spus lui Marko, că nu va mai fi fiul ei, dacă ar aduce-o din nou pe Marichka în casa lor. Ambii părinți s-au sprijinit reciproc și au spus copiilor să renunțe la orice formă de comunicare cu Marichka. Copiii au suferit enorm, își iubeau foarte mult părinții, dar au considerat comportamentul lor ca fiind unul nedrept. De asemenea, au fost șocați de atitudinea neașteptată a tatălui.

Între timp, Marko a decis să se căsătorească cu Marichka. Pentru ca ea să poată locui din nou în Estonia, el a trebuit să lupte foarte mult pentru obținerea actelor necesare. Kadri l-a sprijinit pe cât posibil: atât verbal, cât și material. Procedura a durat câteva luni și în toată această perioadă mama lor îi amenința continuu. S-a prefăcut că este foarte bolnavă și le-a spus că-i va blestema, dacă i se va întâmpla ceva grav. Marichka a putut, într-un final, să se întoarcă în Estonia și să fie din nou cu iubitul ei. Marko le-a spus părinților săi că a adus-o înapoi, dar nu a adus-o acasă cu el. Marko și Marichka au decis data nunții și au invitat-o pe Kadri, fără să-i anunțe pe părinți, însă.

FIȘA DE LUCRU NR. 2

Tabel de evaluare